ROHU00120

🚀Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea a lansat un proiect transfrontalier în domeniul inteligenței artificiale🥳!

🍀 În data de 15 aprilie 2025, a avut loc conferința de deschidere a proiectului #ROHU00120, proiect dedicat schimbului de experiență pentru cercetarea și utilizarea tehnicilor avansate de inteligență artificială în finanțe, contabilitate și administrarea afacerilor în Regiunea Bihor-Hajdú-Bihar.

🫶 Evenimentul de lansare a proiectului “Exchange of Experience for Research and Usage of Advanced Artificial Intelligence Techniques in Finance, Accounting, and Business Administration in the Bihor-Hajdú-Bihar Region”, Acronim E2U-AI, cod proiect ROHU00120 a avut loc în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea și a reunit reprezentanți ai mediului academic și de afaceri din regiunea transfrontalieră.

🤝Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea implementează acest proiect în parteneriat cu University of Debrecen – Faculty of Economics and Business, de altfel, un partener tradițional.

🌟În deschiderea evenimentului, doamna prof. univ. dr. habil. Diana Sabău Popa, decan al Facultății de Științe Economice, a prezentat geneza ideii de proiect: „Acest proiect ambițios, pe care l-am depus spre finanțare din septembrie 2023, este menit să consolideze cooperarea transfrontalieră, cercetarea științică şi inovarea în ceea ce privește aplicarea tehnologiilor de inteligenţă artificială în domeniul economic”.

📌Rectorul Universității din Oradea, domnul prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a prezentat perspectiva asupra inteligenței artificiale și modul în care o universitate modernă trebuie să se raporteze la aceasta. Domnul subprefect Emilian Pavel, a tranmis un mesaj din partea Instituției Prefectului Județului Bihor, exprimându-și satisfacția că Universitatea din Oradea și Facultatea de Științe Economice sunt atât de active în atragerea de fonduri europene. Din partea partenerului în proiect a vorbit prodecanul Facultății de Economie și Business din cadrul Universității din Debrecen, domnul prof. univ. dr. László Erdey, care a transmis un mesaj de salut și a exprimat dorința de implicare a universitarilor maghiari în domeniul inteligenței artificiale care schimbă fundamental regulile jocului în economie, business și societate.

👉Proiectul finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria se va desfășura pe parcursul a 12 luni și include:

• Cursuri specializate comune în tehnici avansate de inteligență artificială

• Workshop-uri și schimburi de experiență

• Acces la software și echipamente moderne

• Dezvoltarea unei strategii comune pentru integrarea IA în economia regiunii

• Elaborarea unui e-book dedicat tehnicilor de IA în științele economice

🙌Mulțumim tuturor participanților și partenerilor noștri pentru implicare și vă invităm să urmăriți activitățile viitoare ale proiectului!

Pentru detalii și înscrieri la activitățile proiectului: https://steconomice.uoradea.ro/proiecte-in-implementare/

#FSE#UniversitateaOradea#InteligentaArtificiala#ProiectTransfrontalier#Interreg#ROHU#DebrecenUniversity

Skip to content