
Poză Campus UO
Cine și ce este Facultatea de Științe Economice pentru tine?
Opțiunea ta de carieră în diferitele domenii economice
Facultatea de Științe Economice este o opțiune de carieră importantă pentru toți cei care au aspirații în domeniul economic, business, comerț, turism, servicii, contabilitate, finanțe, afaceri internaționale, management și marketing.
Fii și tu un economist de succes!
Poză Facultatea văzută din curtea interioară
Conectată la mediul economic și social
Facultatea de Științe Economice, o prestigioasă instituție de învățământ superior din vestul României, o facultate conectată la mediul de afaceri și instituțional, prin numeroase proiecte europene, prin parteneriate instituționale, prin colaborări strânse, în beneficiul studenților care au multe oportunități de practică, internship, sprijin pentru propriile afaceri și inițiative antreprenoriale.
Vino să fii parte din proiectele noastre!


Poză cu întâlnirea Consiliului Consultativ. Vizita la Zaleco2
Conectată la spațiul învățământ superior european și internațional
Facultatea de Științe Economice are în prezent acorduri de colaborare instituțională cu 93 de universități din 39 de țări din toată lumea, dintre care 50 de universități și 15 țări sunt din Uniunea Europeană. Cu sprijinul programelor de finanțare ale UE, cadrele didactice și studenții merg în mobilități academice de studiu în toată lumea.
Conectează-te și tu la rețeaua partenerilor internaționali ai FSEUO!

Poză Comunitate Erasmus
Un mediu de învățare cu facilități moderne și cele mai noi tehnologii și resurse
Facultatea de Științe Economice are un sediu luminos și renovat în frumosul campus universitar al Universității din Oradea, în cadrul căruia are laboratoare și dotări tehnologice de ultimă generație de la hardware și tehnologie VR la surse și resurse de învățare diverse atât sub forma de cărți în Biblioteca Universității din Oradea cât și în mediul online.
Vino să te bucuri împreună cu noi de mediul modern de învățare!


Poze Coridor FSE, E010, E011. E0109 studenți, interior biblioteca
Un mediu studențesc vibrant și plin de provocări
Viața studențească se trăiește nu doar în sălile de curs, seminarii și laboratoare dar și participând la activitățile și proiectele asociațiilor studențești, participând la conferințe și proiecte studenții, întâlnind personalități din domeniul academic, economic și social la conferințele și evenimentele facultății și universității, valorificând multiplele, diversele și coloratele oportunități.
Vino și tu să simți aceste vibrații!

Poză absolvire
O comunitate de oameni care învață și descoperă
Studenți, profesori, personal de sprijin, parteneri din firme, organizații și instituții, asociații studențești, asociații profesionale, absolvenți, oameni de afaceri, manageri, lideri, buni îndrumători, tutori și mentori, ei toți formează o mare comunitate de oameni care învață practică și dezvoltă destine, comunități, afaceri, economie și societate.
Vino să faci parte și tu din această comunitate!

Poza cu Aula plină
O istorie de peste 34 de ani.
Învățământul superior economic la Universitatea din Oradea a început în anul 1991. Avem absolvenți ai căror copii au urmat, la rândul lor, cursurile aceleași facultăți. Comunitatea absolvenților Facultății de Științe Economice se reunește mereu cu bucurie și dorința de a contribui. Cadrele didactice din facultate sunt, la rândul lor, receptoare, păstrătoare și transmițătoare ale valorilor tradiției facultății noastre.
Fii și tu parte a acestei tradiții!

Poză Întâlnire 25 de ani