Back to Top

Asociaţii studenţeşti

Asociația Studenților Economiști din Oradea – ASEO este o asociație studențească formată din studenți ai Facultății de Științe Economice din Oradea, cu sediul în clădirea F, sala F005, ce înglobează și armonizează concepte precum voluntariatul, practică, dezvoltare personală și profesională și nu numai. În același timp, ASEO promovează atât sistemul educațional formal, cât și educația non-formală. Acest mic grup de studenți ambițioși funcționează în baza unor valori și principii care pot fi luate drept model pentru toată comunitatea studențească.

Această asociație studențească derulează, atât activități pentru studenții economiști, dar și pentru toți studenții Universității din Oradea. Președintele acestei asociații este ABRUDAN Adrian Florin.

ASEO are scopul de a facilita descoperirea şi dezvoltarea potenţialului tinerilor studenți, pentru ca aceştia să aibă un impact pozitiv în societate, să aducă o plusvaloare societății din care aceștia fac parte. ASEO reprezintă un mediu ce este prielnic pentru ca un student să se dezvolte pe toate palierele. Această organizație reprezintă o modalitate de închegare a unui grup de persoane care au aceleași principii, mentalități, dorințe și interese, iar împreună ne dorim să promovăm aceste valori în rândul întregii comunități.

De-a lungul timpului, ASEO a încercat implementarea unor activități care să aducă studentul mai aproape de mediul de afaceri, să trăiască experiența unui angajat, dar și a unui angajator, să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să aplice practic, tot ceea ce înseamnă teoria însușită la cursurile universității. Toate acestea reprezentând un imbold atât pentru membri asociației prin implicarea și participarea în organizarea evenimentelor, cât și pentru restul comunității căreia ne adresăm.

Ulterior, ASEO a adus și divertismentul în mediul academic, deoarece, evenimentele de acest gen îmbină foarte bine partea de dezvoltare personală și profesională, folosind metode non-formale ale sistemului educațional.

O altă arie de cuprindere este cea socială, derulând activități prin care am oferit un sprijin anumitor persoane defavorizate(copii, familii) și sprijinind fundații pentru diversele cauze pentru care militau.

Pentru a fi un membru ASEO, studentul nu are prea multe de făcut: trebuie doar să fie ambițios, muncitor și consecvent. În primul rând, trebuie să realizeze o scrisoare de intenție care să conțină o descriere a aplicantului pe parte personală și profesională și motivația aplicării. În al doilea rând, această scrisoare trebuie să fie trimisă la adresa de e-mail a asociației: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pentru ca mai apoi să aibă loc a doua etapă și anume interviul cu persoanele pretendente la aderarea în Asociația Studenților Economiști din Oradea, reprezentând etapa în care cunoaștem mai bine potențialul acestora.

Pentru a vizualiza mai multe detalii despre noi sau pentru orice alte informații vă sugeram să ne contactați și să vizualizați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/aseoradea/?fref=ts

Ce este AIESEC?

AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineri din lume, prezentă în peste 100 de ţări şi teritorii şi peste 1800 de centre universitare. AIESEC oferă oportunităţi de leadership, de a conduce o echipă, oportunităţi de a pleca într-un stagiu de practică plătit în străinătate pe domeniul studiat în facultate. Toate aceste experienţe sunt trăite într-un mediu global de învăţare, prin participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale sau prin munca in echipă.